Sărutul ultimului val
Singură,
nepermis de singură în mijlocul atâtor oameni!
Călători pe aleile vieții
prea grăbiți ,
prea prinși în plasa gândurilor personale .
Singură, prizoniera gândurilor de peste noapte,
sclava zilei neîntinată încă,
îmi abandonez chipul primei raze de soare ce îndraznește să pornească spre pământ.
Simt răceala țărânei cuprinzându-mi oasele obosite.
Și ce dacă ziua abia începe? Acest trup își poartă oboseala cu el,
se adapă din ea precum dromaderul în deșert.
Mușcă cu dinții trecerii timpului din carnea șubredă.
“Eu” sunt “tu”, “tu” ești “eu”, suflete călătoare prin zbuciumul zile de azi, de mâine și de toate cele ce v-or să vină!
Stele căzătoare prin galaxia Timpului, vremelnice treceri,
clipiri printre pleoapele Bătrânului Univers!
Mă îndrept către mare
abandonându-mă imensității cu sclipiri de argint
Îmi îngrop vârful degetelor în nisipul curs dintr-o clepsidra sfărâmată
Așteptând cuminte întoarcerea valului
Tânjind la un ultim sărut!
© Lăcrămioara Maricica Niță, 1 martie 2020
Il bacio dell’ultima onda
Sola,
Inconcepibilmente sola in mezzo a tante persone
Passeggeri sui sentieri della vita
Troppo affrettati
Troppo impigliati nella rete delle preoccupazioni personali.
Sola, prigioniera dei pensieri notturni,
schiava di un giorno ancora da cominciare.
Abbandono il mio volto al primo raggio di sole che scende sulla Terra
Sento il gelo della terra che mi avvolge le stanche ossa.
E che m’importa se la giornata è appena cominciata?
Questo corpo si trascina la stanchezza
Si abbevera come un dromedario nel deserto
I denti del tempo passato mordono la carne marcia
Io sono te, tu sei me, anime erranti nel tormento quotidiano
Di oggi, di domani e di ogni giorno che verrà!
Meteore attraverso la galassia del tempo che occasionalmente passano,
Brillano attraverso le palpebre del anziano universo!
Mi rivolgo al mare
Abbandonandomi alla sua argentea immensità
Affondo le dita nella sabbia che scorre
Dentro una clessidra frantumata
Aspettando tranquilla il ritorno dell’onda
Bramosa di un un ultimo bacio!
© Lăcrămioara Maricica Niță, 1 marzo 2020
Foto web:
LA SOLITUDINE DELLA VECCHIAIA – Opera d’arte di MARIA LAZZARINI
