Concurs de creație – Ziua Națională

Astăzi vreau să povestesc ce în fiecare an privesc .
M – am născut în Italia cu părinţi din România .
Eu Sabrina mă numesc
şi în doua lumi trăiesc .
În Moldova locuiesc ,
şi tare o iubesc .
Într – un mic oraş ,
ca un mic românaş.
Iarna acolo este grea şi aici nu prea .
Multe anotimpuri trec ,
şi în fiecare an petrec .
Nunta noastră este mare ,
cu multă sărbătoare.

Trec  zile, una dupa una ,
trece toamna , trece iarna ,
şi iată că o să vină şi vara.

Ca în orice an
Copiii , au  aşteptat  vacanţa ,
iar cei ca mine ,
se întorc în ţara mult iubită.

Ah , ce frumos e la bunici !!!!
ce frumos este să fugi prin gradină,
sau să mergi cu tata la opintici….
Ce frumos e să râzi , să te joci ,
să nu mai dormi noaptea când esti cu verişorii !!!!!

Iar câte-o dată, mai merge câte o îngheţată,
o îngheţată polară, a mea preferată.
Se mai întâmplă să răcesti ,

dar pe cine interesează ?
Se mai întâmplă să mergi pe munte,
cu , calul bunicului,
să- ncepi să  fugi ,
spre câmpurile verzi ,
sa  ţipi  , să sari ,
să  te bucuri  şi  tu un  pic …..

Dar ,
timpul trece ,
şi  te aşteaptă iarăşi  şcoala.
Dar tu rămâi cu un singur gând :
GÂNDUL  SPRE  ROMÂNIA!!!!!!!!!!!

România, ţara unde m–am nãscut şi unde am crescut pânã la vârsta de 10 ani. Îmi aduc aminte cã de mic copil mama mea se ducea la serviciu şi mã lãsa în grija bunicilor mei. Dimineaţa mã duceam la şcoalã şi dupã amiazã eram la lucru cu bunicii. Îi ajutam dupã puterile mele: dacã era primavarã aram terenul cu plugul tras de cal pentru a putea pune legumele in pãmânt; de era varã sãpam porumbul cu o sãpuşoarã mica fãcută special de bunic pentru mine; de era toamnã culegeam strugurii ca sã facem vinul de casă ,si în sfârşit, de era iarnã, asezam lemnele pe lângã casă. Am multe amintiri frumoase legate de dulcea Românie: peisajele uimitoare, câmpiile aurii ,si livezile pline de pomi roditori, ciripitul pãsãrilor ,si cântecul cucului, cu care de multe ori am adormit la umbra unui copac. Zic amintiri pentru cã din pãcate au fost doar nişte clipe; mã refer la faptul cã la vârsta de 10 ani am fost nevoit sã mã transfer în Italia împreunã cu pãrintii mei, unde locuiesc ,si acum. Iniţial nu simţeam nici un fel de sentiment care sã mã facã sã fiu trist cã mi-am pãrãsit ţara natală dar ,cu trecerea anilor îmi dau seama cã îmi este dor de casa mea, de tot ceea ce o sã–mi amintesc o viaţã întreagã. Din fericire am dragii mei bunici în viatã,  în fiecare varã ne ducem în vacanţã acolo. Am putea spune cã acele 14 zile îmi pot alina puţin întristarea dar nu o sã poatã nici o datã sã -mi aline dorul , şi cine stie, poate în viitor o sã mã pot restabili de unde am plecat dar pânã atunci o să rãmân cu gândul la România.

M-am născut în Italia , cum de altfel multi copii români. Aici în Roma este tot divers față de România.
Prima oară când am fost în țara mea , la 7 ani , m-am simțit ciudată pe lângă ceilalți , mă simțeam diversă deşi ştiam să vorbesc foarte bine limba maternă.
Oamenii se uitau ciudat la mine . Lumea îmi părea străină , simțeam privirile lor invidioase că aveam hainuţe mai bune , note mai bune. Unii colegi mă urau pentru asta .Nici acum nu înțeleg atitudinea lor. Doream să mi-i fac prieteni, eram de aceeasi vârstă, mâncam în pauză acelaşi corn şi lapte.
Am rezistat în România doar 8 luni, deşi vroiam să rămânem definitiv. Vroiam să văd cum e viața în țara mea despre care parinții îmi povesteau mereu.
Iarna aceea a fost extrem de friguroasă față de clima blânda din Roma. Țin minte că o dată a nins pentru trei zile fără oprire. Luni dimineața, când am vrut să ies cu mama din casă pentru a merge la şcoală, am realizat că uşa era blocată de aproape un metru de zăpadă. Nici un vecin nu a venit să vadă cum suntem. Am mâncat mmâncarea congelată până s-a terminat. A fost o experienta înfricoşătoare.
Mersul la cursuri era dificil. Bineînțeles nu ştiam să merg pe gheață şi cădeam mereu . Ceilalti copii mă ímpingeau din autobuzul şcolar. În curtea şcolii , din spate îmi aruncau mereu bulgări de zăpadă si gheață .
Odată , când trebuia să intru în autobuzul şcolii , a fost extrem de aglomerat şi am căzut lângă trotuar. Nu ştiu ce mă durea mai tare-genunchiul sau inima, datorită indiferenței adulților care treceau pe langa mine, fără să îmi întinda o mână.
Dar au fost şi momente frumoase acolo , când stăteam în pat seara cu o ceaşcă de lapte in fața televizorului sau când am făcut un om de zăpadă pentru prima oară.
Am învățat că nu e normal să te simţi străin în țara ta. Dar am mai învătat şi că nu trebuie să îmi pese de părerea altora !

Am plecat, ne-am împrăştiat,
dar la curs ne-am adunat.
Unde învățăm, ne distrăm,
de tradiții nu uităm.
Trecutul l-am răscolit,
de strămoşi ne-am amintit.
Iar apoi am aflat
că romanii la noi au stat.
Dar acum roata se întoarce
şi rimânul de cap îşi face.
Aici împreună am construit o lume mai bună
una mai frumoasă, unde ne simțim ca acasă.
Dăruim şi primim sfaturi
şi înpreună ne ajutăm să visăm
Visăm să schimbăm lumea cumva
şi stim că- n viață
până nu reuşim o să şi greşim.
Nu este un simplu curs care o să ne ajute pe parcurs,
Ci şcoala vieții mai bine spus!

Scufita in patratele

 

      A fost odata ca niciodata o fetita pe nume Scufita in Patratele. Se numea in acest fel deoarece iubea foarte mult patratelele, le iubea asa de mult incat si hainele pe care le imbraca erau desenate in patratele.

      Intr-o zi tatal cere Scufitei sa mearga la bunicul ei pentru a-i duce un cos plin de bunatati si o sfatuie pe aceasta sa se grabeasca deoarece este in intarziere si poate pierde autobuzul. Fetita ascultandu-si tatal se porneste la drum intr-un tarziu, indreptand-se spre statia de autobuz care se afla la marginea padurii. Ajunsa aici afla insa ca autobuzul nu mai circula deoarece s-a defectat, decide atunci sa-si continue drumul spre casa bunicului pe jos prin padure. In drumul sau intalneste o vulpe hoata care o sfatuie pe Scufita in patratele sa-si continuie drumul pe lac cu barca cu vasle, in schimb vulpea sireata se indreapta in graba spre casa  bunicului urmand calea cea mai scurta pentru a ajunge acolo inaintea fetitei.

In timp ce Scufita trecea lacul cu barca afara s-a inoptat iar vulpea era deja ajunsa la casa bunicului. La un moment dat afara se starneste o furtuna puternica iar valurile starnite de aceasta risca sa rastoarne barca Scufitei. Din fericire furtuna se opreste si fetita isi continua strada spre casa bunicului. In drumul sau intalneste un iepuras ce avea un piciorus ranit facundui-se mila de acesta decide sa-i ingrajeasca rana pansundu-i piciorusul folosind pansamentul pe care il avea in geanta.

Dupa ce i s-a vindecat rana, iepurasul ii multumeste fetitei spunandu-i ca nu a mai intalnit pe nimeni asa de bun si gentil ca ea si ca drept rasplata i daruieste acesteia un mic flaut magic zicandu-i ca ori de cate ori v-a avea nevoie de ajutorul lui este de ajuns sa sufle in acestea. Intre timp vulpea hoata dandu-se drept Scufita in patratele fura ochelari bunicului dupa care spune acestuia:

-Bunicule,bunicule vino cu mine in cantina am o surpriza pentru tine, te conduc eu si ajunsi acolo am sa-ti dau ochelari inapoi ca s-o poti vedea.

Bunicul urmand sfatul nepotelei merse dupa acesta in cantina. Odata ajunsi acolo vulpea da ochelari bunicului dupa care iese afara si incuie usa cu cheia lasandu-l pe acestea  inauntru.

In timp ce Scufita in patratele ajunge aproape de casa bunicului vulpea se deghizeaza luand locul acestuia in scaunul in care lui obisnuia sa se aseze. Ajungand pe pragul casei Scufita bate la usa la care vulpea imitand vocea bunicului ii raspunde:

-Intra micuta mea!

Bucuroasa, deschizand usa se aproapie de scaunul unde era asezata vulpea, la care aceasta o intreaba:

-Draga mea,ce mi-ai adus acolo?

Scufita in patratele,la auzul vocei bunicului isi da seama ca ceva nu era in regula si il intreba:

-Ce burta mica ai? Ce ochi si nas mic ai? Dar si ce maini mici ai?-La care vulpea i raspunde:

-Sunt mici dar pot sa-ti iau cosul cu bunatati pe care l-ai adus bunicului tau si sa scap fara sa ma prinzi deoarece sunt foarte agila!-zis si facut-fara sa mai stea pe ganduri smulse cosul  din mainele Scufitei dupa care o ia la goana.

     Speriata si ingrijorata de cele intimplate Scufita incepu a plinge si striga dupa ajutor. Dar i-si da seama ca nimeni nu o poate ajuta deoarece se gasea in mijlocul padurii. Cautind batistuta pentru a-si sterge lacrimile de pe obraji gasi in buzunarul hainei cu patratele flautul fermecat pe care i-l daduse iepurasul si cu sunetul lui il chiama in ajutor pe acesta. La auzul sunetului minunat al flautului el aparu intr-o clipa si ascultand cele spuse de fetita o lua la fuga de facea scanteii la picioare in urmarirea vulpii.  Intr-un tarziu  ratacind prin intunericul padurii zari vulpea linga un copac. Apropiindu-se de ea si vazind ca doarme, incet, incet lua cosul cu bunatati si fara sa stea pe ginduri il duse fetitei ce astepta nerabdatoare alaturi de bunicul ei pe care il gasise incuiat in cantina.

     In cele din urma Scufita in patratele bucuroasa reuseste sa dea bunicului  cosul cu bunatati pe care i-l aduse. Acesta foarte fericit ca totul sa terminat cu bine o imbratiseaza pe copila caruiea ii multumeste de tot ce a facut si pentru visita neasteptata.

    SI DE ATUCI TOTI AU TRAIT FERICITI !!!