Întâmplâri marcate de destin și alte crâmpeie de viață…
“Ne vedem joi, ne vedem joi!”…Stați puțin, nu este vorba despre povestea Soba de teracotă albă, ci mai degrabă de ziua în care trebuia să o revăd pe Corina. Era o zi de joi rece, ca toate zilele lui genar, însă căldura cu care ne-au întâmpinat gazdele unde avea loc prezentarea cărții și bucuria revederii de peste timp au dat uitării oboseala zilei.
De ce Povești scrise în palmă? , m-am întrebat când am primit invitația și mai apoi cartea. Ca să îmi răspund mai apoi, citind ultimul rând al ultimei povești, înainte de a pune punct.
Ca o adevărată chiromantă , Corina își scrie poveștile în palma întinsă…și nu orice poveste căci în lectură ne vom întâlni cu destine împlinite sau curmate de vântul potrivnic al sorții, dragoste și ură, înșelăciune, violență fizică, până la paranormal și misticism. Precum liniile din
palmă, destinele se unesc și se despart, lăsând urme profunde în suflet.
Acel suflet nostalgic al autoarei ce ne mărturisește încă din prologul cărții că: n-am mai văzut șotron desenat, fetițe sărind coarda, băieți confecționându-și praștii, cornete din hârtie suflate în țevi de plastic, copii cățărați în duzi și murdari de la dude, copii alergâmd după fluturi și nici fluturi. Și uite un început de carte, o incursiune în trecut, cu nostalgia vechiului înlocuit de noul tehnologic și steril.
Să nu credeți că o veți întâlni pe Corina în fiecare poveste. Aici va avea unicul rol de povestitor, de mijlocitor între personaje și cititor: fie că vorbim despre fetele din căminul studențesc , despre ședințele de spiritism sau despre Emerald, poetul ratat, despre care nimeni nu știa nimic, care dormea pe un pat de cărți și care apărea sâmbăta îmbrăcat la costum pentru a merge la operă sau la teatru , fie de misticismul luminii și de curățenie sufletească pe care o poate lăsa precum o ploaie de vară pe caldarâmul încins sau, de ce nu, despre violența domestică pe care multe femei o ascund ca pe o rușine între pereții
casei și a sufletului martoriat.
O veți găsi pe Corina printre rândurile cele mai simple, în poveștile cele mai scurte dar atât de profunde căci, după cum singură ne mărturisește: nu mai am unde să mă ascund, nici nu vreau să fug, singurele clipe în care sunt cu mine însămi cu adevărat se derulează seara, e perioada aceea numai a mea, din momentul în care pun capul pe pernă și până adorm. atunci mă pot gândi la tot și e nevoie de liniște, pentru că propriile noastre dorințe provoacă dezordine, dar eu nu le las, le trăiesc în vise după ce adorm.
Nu am să vă povestesc cartea ci am să vă invit să o citiți fiecare dintre voi. Ceea ce pot să vă spun este că la sfârșitul lecturii veți avea impresia că ați trăit voi înșivă fiecare experiență în parte. Veți deschide automat mâna și vă veți privi liniile vieții, în încercarea de a desluși povestea ce stă ascunsă sub fiecare dintre ele. Veți dori să completați Poveștile din palmă, adăugând crâmpeie din viața voastră.
“Am stat în prag și i-am zâmbit soarelui…”
