Consurs de creatie – Unde ești copilarie!

Ursulache și Ursuța
Se dau pe o creangă huța;
Pe cărare vin fuguța
Ionel, Matei și Uța.

Vor și ei acum crenguța…
Ba o vrea și Măriuța!
Dar Ursache și Ursuța,
Nu vor să le dea crenguța!

De pe deal coboară Mița
Cu Vasile și Doinița,
Rareș, Petre și Ancuța,
Iar din lac vine broscuța

C-ar vrea și ea sărăcuța
Să-și dea huța bunicuța!
Dar de-atâta huța, huța
Au căzut, s-a rupt crenguța!

Zi de vară şi vacanţă…
Ce-ai putea să-ţi mai doreşti?
Ai scăpat de corigenţă;
Totul este ca-n poveşti!

Mă revăd cu ani în urmă:
Pantaloni sport, mâneci scurte,
Eram ca scăpat din turmă
Drept la bunicuţa-n curte!

Dau năvală că ,,vin turcii”,
Sar iute pe bicicletă,
Nici n-aud vocea bunicii
Ce mă-mbie cu omletă!

N-aveam timp eu de mâncare!
M-aşteptau amicii toţi.
Aveam întrecere mare
La mersul pe două roţi.

Parcă se sfârşea vacanţa;
Tare mai eram grăbit!
Trebuia să fac prezenţa
Să nu-ntârzii, negreşit!

Dar cum pedalam de zor
Să ajung la întâlnire,
Dând s-o iau peste-un răzor
Să scurtez din ocolire

Mă trezii în faţă, frate,
Cu-n muşuroi de furnici!
Dau să-l sar, dar cad pe spate
Într-o tufă de urzici.

Nu vă spun cum am sărit
Din vlăstarele-i hulpave…
Ca un mac m-au înflorit
Cu-ale lor frunze bolnave!

Acum după întâmplare,
Mai bun-ar fi fost omleta!
Dar eu ne-având răbdare
Am stricat şi bicicleta!

Ei, dar ce mai vorbă lungă
Pentru-o tufă de urzici!
Timpul n-are timp să plângă;
Îl aşteaptă alţi amici!

Rămas bun, clase primare,
Amintiri de neuitat!
Rămas bun, zile cu soare!
Când v-ati dus? Când ne-am schimbat?!

Ieri păşeam întâia-şi dată
Peste pragul şcolii dragi,
Astăzi trecem înc-o dată,
Dar cu multe în desagi!

Azi privim către lumină
Şi spre culmi ne înălţăm,
Iar cu paşi ca de felină
Alte rânduri descifrăm.

Azi dăm visului speranţă
Şi clădim nou început;
Clinchet sună de vacanţă…
Patru ani, când au trecut?

Ieri priveam abecedarul
Cu ochii întrebători,
Astăzi s-a sfârşit coşmarul
Şi suntem mai visători!

Rămas bun, clase primare,
Iar voi dragi învăţători
Ce ne-aţi îndrumat spre soare
Să rămâneţi răbdători!

Mâine alţii vor deschide
Şi vor face primul pas,
Dar când şcoala se închide,
Noi vă spunem bun rămas!

Stau bunica și nepotul
Și se-ntind la vorbă-ndată.
El ar vrea să știe totul
Despre cum a fost odată!

Întrebări ce vin în grabă
Amuțesc orice făptură;
Doar bunica se întreabă:
Câte-i pot ieși din gură?!

Îl privește zâmbitoare
Cum își scormone gândirea.
Pentru orice întrebare
I-ar da toată omenirea!

De nu ştiţi cine-i ,,Avrămuţa”,
În două rânduri eu vă povestesc:
Aşa mi-am botezat eu mâţa
Pe care tare mult o îndrăgesc!

Nu că ar fi vreo rasă pură
Şi nici vedetă eu nu mi-o doresc.
Îmi e de-ajuns s-o ştiu prin şură
Pe unde şoriceii o pândesc!

Nimic de zis, mai leneveşte
Ori mai visează la vânat de soi;
Nu pot să spun că trândăveşte
Când are de crescut vreo trei pisoi!

Mi-e dragă tare, ,,Avrămuţa”
Ce toarce liniştită pe divan!
Doar coada-i lungă se dă huţa…
E semn că se gândeşte la un plan!

În vatră licăresc tăciunii
Ca-ntr-o pveste spusă de măicuţa…
Adorm pe rând chiar şi cărbunii,
Iar lângă sobă, eu cu ,,Avrămuţa”!

Bună ziua,
Suntem Rebecca și Martina, de 18 și 13 ani și dacă
nu ați înțeles, noi suntem surori. Mama noastră este
italiană, iar tatăl nostru este român. Suntem născute
și crescute în Italia și sunt câteva luni de când trăim
în România, și trebuie să recunoaștem că, datorită
acestui transfer, am învățat să o cunoaștem mai
bine, nu numai din punct de vedere cultural, dar şi
istoric, logistic și artistic.
Încet, încet ne cunoaștem mai bine originea
românească. Acum trăim în Tohanul Nou, în apropiere
de Bran, și este un loc frumos mai ales pentru că Bran
este un loc istoric bogat din cauza celebrului „Castelul
Bran“, care este superb și, deși le-am vizitat de multe
ori nu obosim să ii dăm o altă privire.
În timpul verii am avut ocazia, împreună cu părinții
noștri, să cunoaștem multe locuri, cum ar fi “Castelul
Corvinilor”, care ne-au fascinat. Vorbind despre asta
împreună, am observat că, văzută de la distanță,
se pare că este castelul filmului Harry Potter sau
o serie de televiziune numită “Jocul Tronurilor”.
Am fost fascinați.
De asemenea, am mers la “Biserica Neagră”
din Brașov, care este bogată în arhitectură. Am
călătorit, de asemenea, pe “Transfagarasan”, un drum
uluitor de 90 km, care trece prin Munții Făgăraș.
Singura problemă este stilul nou culinar pentru că
în Italia consumam alimente mai ușoare, așa că atunci
când mergem la cină la bunici și unchi, trebuie să ne
adaptăm la noul stil de mâncare.
Este interesant de aflat cum se schimbă modul
culinar în alte locuri din afara Italiei. Plăcerea noastră
a fost să descoperim dulciurile pline de bunătate și
tipice culturii culinare românești.
Ce să spunem … pentru noi a fost un an plin de
descoperiri și curiozitate, putem spune că România
este un loc plin de fapte fascinante și recomandăm
oricui să-l viziteze, pentru că într-adevăr merită.
Vă mulțumim că ne-ați lăsat să participați
la concursul dvs.
De la Rebecca și Martina vă trimitem o îmbrățișare
foarte puternică din România!

După o perioadă lungă
Mi-a venit un dor de ducă,
Să petrec în țara mea
Numită România.

La bunicii de la țară
Unde, de când eram mică,
Merg în fiecare vară
Să mă zbenguiesc un pic.

Ah, ce bine-i câteodată!
La râu să alergăm,
Să-i cuprindem apa toată
Bucuroși să ne scăldăm.

Mă trezesc de dimineață
Și bunica-mi dă mâncare,
Sunt atentă la ce mă-nvață
Apoi ies în grabă mare.

Animalele din curte
Par mereu nerăbdătoare,
Chiar dacă sunt foarte multe
Eu mă joc cu fiecare.

Adun ouă din cuibare
Așezându-le în coș,
Cred că și de-aș fi mai mare,
Mi-ar fi frică de cocoș.

Și-n această vacanță de vară
Eu am fost o răsfățată,
De-ai mei,bunic-bunică,
Ce m-au îndrăgit de mică .

Am avut un pic noroc
De am petrecut cu foc,
În poiana cu izvor
La umbra stejarilor.

Am fost la Băile Felix
Traversând creste de munți,
Cu priveliștea de vis
De pe-a țării drag podiș.

Am participat cu sârg
La serbarea satului,
La poalele dealului,
Denumită de străbuni

,,La poiana cu goruni,,
Satul meu și ulița
În veci le voi uita,
O parte din inima mea

Mereu acolo va zbura.
Aceste dragi obiceiuri
Se transmit de milenii,
Prin viu grai și moștenire

La întreaga omenire.
Țara mea e minunată
Munte,mare, tot ce vrei,
Eminescu,Creangă
Sunt unii dintre fiii ei.

De ce lăsăm viața să ne fure din veselie şi inocență? De
ce te lăsăm în urmă când ştim că eşti singura care ne
aduce fericire ? Oare cum era când eram copii ?
Voi mai ştiți ?
– Copilărie , când ai trecut , pe unde eşti ?
– Sunt aici lângă tine , oare chiar nu mă vezi , sunt
oriunde…Sunt în ciripitul păsărelelor, în verdele crud
din frunzele şi mugurii copacilor în prag de primăvarã,
în sunetul liniştitor al râului curgând la vale, în prima
rază de soare care topeşte zăpada argintie sub care
cresc ghiocei pentru mame…Sunt cel mai mult în
râsul zglobiu al copiilor pe care-i întâlneşti, sunt acolo
în inocența, în bucuria lor pură, în sinceritatea cu care
se joacă. Mă găseşti şi în poveştile nemuritoare , în
basme cu feți frumoşi şi zâne, în nopți cu lună plină
şi stele fermecate care se adună la nunta prințeselor
si prinților ce trăiesc fericiți pentru totdeauna. Mă vei
găsi negreşit şi în lumea minunată a jucăriilor, de unde
copiii nu mai vor să plece , iar cei maturi vor mereu ,
mereu să se întoarcă.
-Vino şi tu în lumea copiilor dacă vrei să păstrezi
bucuria vieții şi fericirea pe care altfel nu o poți găsi.
Vino să aduni gânduri bune, vise frumoase.Priveşte
în ochii de copil , care spun mereu adevărul şi
nu ştiu încă să fie răi , în inimi sincere , care au
încredere oarbă în iubire şi în tot ce-i frumos! Învață
să trăieşti din nou !