Într-o țară departe, departe, într-un cătun cu oameni fericiți, liniștea satului era distrusă de venirea unui elf viclean și răutăcios. O dată pe lună își anunța sosirea dând iama prin câmpurile cu legume și zarzavaturi sau rupând crengile pomilor fructiferi prin livezi.
Sătui de stricăciunile elfului, sătenii au cerut primarului, domnul Varză să organizeze o adunare generală în care să dezbată situația și să se găsească măsuri pentru asigurarea liniștii, dar și salvarea recoltelor.
Cu toate acestea, la vremea când trebuiau să vină în curtea mare a primăriei, dintre toți sătenii s-au prezentat doar trei; ceilalți au rămas ascunși în casele lor.
Primul sătean a fost domnul Anghinare, un pescar cu accent britanic, urmat de tânarul Giovanni Cipolotto( Ion Ceapăverde), un intelectual peltic la vorbă dar cu o minte sclipitoare. La puțin timp li s-au alăturat doamna Melvi( doamna Vânătă), spălatoreasa satului.
Au așteptat în van ca și alți membri ai comunității să li se alăture însă frica sau nepăsarea lor a făcut să nu se prezinte la ședință.
Dezamăgit de situație, domnul Varză a declarat deschisă ședința:
– Dragii mei consăteni! își începu discursul pe un ton molcom; ne-am adunat astăzi pentru a găsi o soluție împotriva acestui elf ce dă târcoale satului nostru și ne distruge recoltele punând în dificultate rațiile de alimente pentru iarnă.
– Așa este…așa este, se aud vocile celor prezenți.
-Va trebui să ne unim forțele pentru a-l captura!
– Să construim o capcană!, spune domnul Anghinare. Voi folosi uneltele mele de lucru și cu ajutorul unei plase de pescuit voi face o capcană!
– Eu voi coase costume din piei de oaie, spuse doamna Melvi. În așa fel vom atrage atenția elfului și el va cădea în capcana pescarului.
– Dar de unde știm că va veni atras de oi când până acum ne-a mâncat legumele și zarzavaturile? Se pare că acest spiriduș rău este vegetarian!
-Vom lasă oile să pască în câmpul cu salată! Iar noi ne vom ascunde printre ele! se aude vocea plină de rațiune a tânărului Ceapăverde.
Zis și făcut! S-au pus pe treabă cu iuțeala gândului!
Pescarul a construit capcana pe care au așezat-o cu grijă în câmpul cu salată, spălătoreasa a adus costumele pe care le-au îmbrăcat și apoi s-au ascuns printre oile aduse de tânărul intelectual și lăsate să pască libere printre ciufurile de salată.
Nu după mult timp și-a făcut prezența spiridușul cel rău! Pe rotocoale de vânt a început să smulgă din pământ morcovii și cartofii, a călcat în picioare plantele de roșii, mazăre și fasole.
Ajungând la straturile cu salată printre care mioarele pășteau liniștite, nu mică i-a fost mirarea când patru mioare s-au repezit către el aruncând asupra lui o plasă de pescuit. Degeaba se zvârcolea. Degeaba striga cât îl țineau plămânii. Plasa se strângea în jurul lui din ce în ce mai aproape.
-Iertare! Iertare! strigă spiridușul.
– Nu mai fac! Promit!
– Ce nu mai faci? Vrem să auzim cu urechile noastre!
– Dați-mi drumul și promit să nu mai vizitez grădinile voastre! Dar să știți că tare mult îmi plac zarzavaturile! Iar voi, după recoltare, le țineți ascunse în cantine fără să dăruiți nimic, nimănui!
De aceea am vrut să mă răzbun, stricându-vă recoltele.
Ascultând mărturisirea spiridușul, cei patru și-au dat seama de egoismul lor. Au eliberat prizonierul, au pregătit un coș cu multe legume pe care l-au dărui la plecare și l-au invitat să participe la masa de duminică după ce preotul satului va face slujba.
După plecarea lui, tânărul intelectual a propus să se planteze floarea soarelui în jurul câmpurilor; se spunea printre oamenii de știință că aceste plante aveau proprietatea de a absorbi razele ultraviolete și să hrănească pământul pentru ca plantele să crească mai puternice, mai gustoase!
Din acea zi grădinile nu au mai fost devastate, fructele dădeau în pârg îngreunând crengile pomilor, iar sătenii trăiesc fericiți împreună cu spiridușul, chiar dacă se rușinează de comportamentul lor în fața primejdiilor ce tulburau comunitatea .
autor al textului în limba italiană ©Andrei Niță(11 ani)
traducere în limba română ©Lăcrămioara Maricica Niță
