Recenzie carte
Va mai amintiti de Eliade? Da, dragilor, Mircea Eliade.
Nu fac referire aici la numele si imaginea lui; este clar ca multi romani cel putin au auzit de numele acesta melodic, predestinat unui om de cultura ce va influenta si pe mai departe multe generatii de oameni de litere.
Cand am scris intrebarea la inceputul articolului, ma gandeam sa va intreb daca va mai amintiti de scriitorul Mircea Eliade, cel pe care il citeam in liceu si pe care il mentionam atunci cand ne doream sa ne laudam cu lecturile noastre high level.
Eu l-am redescoperit de curand si doresc sa vi-l readuc si voua pe noptiera pentru ca este…, iar acum incerc sa gasesc un adverb si mai apoi o continuare de fraza care sa il caracterizeze pe Eliade si scrierile acestuia, astfel incat voi sa simtiti ca trebuie sa intrati sau sa reintrati in lumea lui. S-a scris atat de mult despre autor si cartile sale, incat nu as face altceva decat sa reiau sau sa compilez… ceea ce mi se pare inutil. Prin urmare voi scrie numai ceea ce am simtit eu, ceea ce am primit eu in urma parcurgerii povestirilor sale.
Pentru un om cu experienta lecturii este important sa citeasca si alte scrieri decat cele mai cunoscute si apreciate de critici sau de alti cititori, asa ca am abordat volumul de povestiri al lui Eliade, In curte la Dionis.
Marturisesc ca intotdeauna m-a intrigat lumea plina de mister pe care o crea Eliade in scrierile sale, dar, mai mult de atat, imi placea si imi mai place inca limba curat romaneasca a scriitorului nascut roman, cu tipare mentale romanesti, dar cu educatie european-mondiala.
Inainte de a incepe sa cititi povestirile, pregatiti-va sa faceti fata trecerilor mentale de la discutii intre personaje care dau impresia ca au trait candva in viata reala, la incidente ce conduc catre o lume terifianta (pentru mine), dar si lipsita de fundament real, in acelasi timp.
La debutul povestirii Santurile incepi sa te familiarizezi cu atmosfera specifica de razboi, sa percepi teroarea personajelor in fata tunurilor rusesti si, dintr-o data, te izbesti de un dialog mistic-religios despre o comoara ingropata la marginea unui sat, dar neprotejata de flacara albastra. Datorita acestui element mistic lipsa, a flacarii albastre, oamenii apeleaza la elementul religios, la ajutorul divin, si pot spera ca acesta ii va ajuta sa gaseasca comoara pentru a-si ameliora situatia materiala precara.
Mergand mai departe, catre o alta povestire, Uniforme de general, regasim alte interferente real-ireal, noi elemente din lumea reala, dotate cu semnificatie ireala. O privire aruncata unei rochii vechi, dintr-o lada aflata intr-un pod rar folosit, spre exemplu, te poate conduce catre ideea ca, un rand mai jos pe pagina, vei regasi descrisa aparitia unei stafii.
Ce m-a determinat sa citesc volumul pana la ultima povestire? Voi reda mai jos replica pe care am considerat-o sugestiva pentru a-mi motiva alegerea: “Daca crezi ca mi-e frica de stafii sau de politie…” spune personajul Iconaru in povestirea Uniforme de general. Jocul acesta real-ireal este cel care iti mentine treaz interesul fata de povestire. Citesti cu nerabdare, asteptand sa vezi care va fi urmatorul plan in care te va transpune autorul.
Lectura placuta!
Sursa: http://www.raftulcuidei.ro
