Sunt suflet departe de casă
Un zbucium etern prin străini,
O lacrimă grea ce apasă,
Dor nesfrârşit …flori de ciulini.
Mi-s visele ca o povară
Piatră de moara în inima mea ,
Liniştea casei de-odinioară
Lăsat-am în urmă pe prispa ta.
O casă micuță , cerdacul cu flori,
Scaunul mamei reazămă furca ,
Fuiorul îl toarce o mâță-n pridvor
Şi-un năzdrăvan bate biciuşca.
Veni peste mine toamna târzie
Şi câte ierni troieniv-or alei ,
Ma rog Domnului părințiii să-mi ție
Să pot a mă-ntoarce la ei!
Mi-i sufletul aşa de pustiu
De dor , de-amar şi de jale
E seară e frig şi nu ştiu
De ce nu-mi iese nimeni în cale?
Un fulg mi-s-aşterne in palmă
E fulg ori e lacrima mea?
Pe-o perină odihna mi-i mamă
Si-acolo plânsu-mi dormea.
În țintirim doar vântul se-aude
Şi piatra rece plânge cu mine
Mã-ntreabă vântul cu jale:
“DE CE-AI ÎNTÂRZIAT COPILE?”
Lăcrămioara Maricica Niță, noiembrie 2017
