Tu, eu…
Mai cheamă-mă când ziua se destramă
Să vin cu-apusul alergând prin vene,
Sărută-mi macii buzelor cu teamă
Să-mi risipești tristețea de sub gene.
Când înserarea va îmbrățișa pământul
Mă lasă să-ți aduc un braț de stele,
Ca pe o păpădie să mi le sufle vântul,
Tu să zâmbești cu ochi de viorele.
Mă cheamă-n miez de noapte înnorată
Să-ți răvășesc prin așternut tandrețe,
Ascultând glasuri de toamnă colorată
Care vor încerca iubirea să ne-nvețe.
Dă-mi viză de flotant la tine-n suflet,
Cu drept deplin de te iubi mereu,
Mă lasă să îți sorb al tău răsuflet
Până nu vom mai sti care ești tu, care sunt eu…
T.S.F
Cine este T.S.F.?
“M-am născut în Galaţi şi de când mă ştiu am iubit oraşul, dar mai ales Dunarea. Ea mi-a fost leagăn copilăriei şi primul izvor de inspiraţie.
Am urmat cursurile unui liceu teoretic cu profil real, studiind economia , însă
scrisul şi cititul m-au pasionat de copil.
Părinţii aveau pe vremea aceea o bibliotecă de vreo câteva sute de cărţi şi atunci când am dat de gustul cititului nu m-am mai putut opri. E adevarat că nici tentaţiile de azi nu erau…Dacă începeam o carte o citeam pe nerăsuflate, eram în stare să nu dorm toată noaptea, mă integram în poveste, trăiam odată cu eroii cărţii, mă bucuram, sufeream şi plângeam (la propriu) cu ei.”
Când ați început să cochetați cu poezia? Cum ați descoperit pasiunea pentru scris?
“Cu scrisul am început de pe la vreo 9-10 ani cred…Recunosc, cu parere de rău că acele poezioare le-am pierdut de mult…Mai serios am început să scriu de pe la 14 ani, din liceu, atunci când s-au ivit primi fiori ai dragostei.”
Scrieți deja de mulți ani. V-ați gândit vreodată să publicați o carte?
“De-a lungul vremii scrisul mi-a fost alinare în multe momente. Acolo e o parte din sufletul meu. Fie că am scris versuri, jurnale pe zeci de caiete, sau chiar o tentativă de roman nefinalizat, nu cred că m-am gândit vreodată foarte serios să le public. Eu nu le-am scris pentru alţii, le-am scris pentru mine, ca o refulare, o modalitate de a putea înfrunta viaţa şi a trece mai departe atunci când sufletul îmi era prea plin, sau prea gol, inima împietrită sau fericită.
Simt că în versuri mă exprim mai uşor, acolo fiecare înţelege şi interpretează cum vrea, doar eu ştiu ce am simţit cu adevărat atunci când am scris.”
Ce muză vă călăuzeşte creionul pe tărâmul colii de hârtie? Sau vă inspirați din viața de zi cu zi?
“Inspiraţia…vine atunci când vrea ea…e o trăire, o transă, o sclipire…iar dacă nu profit pe moment dispare, se risipeşte. Atunci simt o mare pierdere, ceva frumos s-a pierdut. De aceea oriunde aş fi scriu. Noroc cu telefoanele astea performante, de ceva vreme acolo iau naştere toate poeziile mele..
Muza?…cred că esenţa tuturor scrierilor mele este iubirea, în diferitele ei forme. Tristeţea, suferinţa, ura, bucuria, fericirea, toate se nasc din iubire. Iar dacă din sentimente negative se naşte ceva frumos, un vers, o frază care merită citită peste ani, atunci suferinţa şi tristeţea se metamorfozează, se îmbracă într-o haină stralucitoare. Pentru mine acesta e rolul poeziei: surprinde o frântură de suflet şi o păstrează pentru totdeauna; o fotografie a sufletului.”
De ce preferați anonimatul ? Fiecare poezie este semnată folosind pseudonimul T.S.F. şi nu folosind numele real.
“Pentru că aşa simt, pentru că aceasta față a mea nu doresc sa fie cunoscută de toată lumea!
După cum am mai spus, eu scriu în primul rând pentru mine. Cititorului nu îi rămâne decât să aprecieze în felul lui şi să capteze mesajul transmis, împărtăşind cu mine bucurii sau tristeți, dragoste sau ură, frumos sau urât…”
De multe ori ne ascundem sentimentele de teama de a nu fi înțelese, de teama ca cineva să nu le “murdărească” cu nepăsare! Când te găseşti singur în fața unei foi goale, trăiri contradictorii se luptă în sufletul tău, se “roagă” să le dai viață…şi atunci îți iei singura ta armă, Creionul …şi scrii…şi scrii lăsând imprimate rânduri, rânduri, crâmpee de Suflet!
Lăcrămioara Maricica Niță, Roma 2018
