Solilocviu eretic 1
viața este o rană deschisă
până și cerul ți se pare o cușcă
dincolo este un fel de aici negat
pare imposibil să renunți la așteptări
ceva nemai-întâmplat devine iminent
un sentiment insinuat ca o adiere
pentru care nările tale nu sunt pregătite
și-ți taie respirația
dar nu se întâmplă nimic
nicăieri este oriunde
oriunde este o razna
până ce
e dat să fie deși deja era
totul devine enorm
culorile se ascut
lumina îți cântă suav
un contur devine tot mai limpede
și te sperie
câtă iubire încape
într-un surâs
în ochiul tău încape cerul
îmbrățișezi acel contur de femeie, de bărbat
și-ți parea acum momentul nașterii tale
de aici încolo sens nu mai are să știi vreun cuvânt
nimeni nu simte cât o ustură pe vioară arcușul
dar altfel tăcerea înnăbușă orice sâmbure
nu te învață nimeni zborul
mai bine decât căderile
iubirea mai bine decât lacrima
nici cum să-mbătrânești buzelor surâsul
fără să devină grimasă
lasă toate rănile ferestre clipei
ecoul îmbrățișării nu se pierde
veșnicia ce-ar fi dacă nu chiar momentul
monolgul ăsta te deprimă
ai vrea acel acum și aici plin cu vârf
de toate câte ai așteptat fără să oferi
albinele vin și la florile din plastic
dar nu duc cu ele nimic la stupul tainic
nu te cert, nu îți cer nimic, hai vino
în căușul palmei tale este harta comorii
un contur de inimă însetată
de roua ochilor tăi
judecăm superficial
romantică, siropoasă, dulceagă este doar moartea
clișeul absolut
nu-ți mai rămâne decât firavă memoria
neîntâmplatului
ai vrut marea iubire socotind mică oricare alta
când printre ele smerită a fost chiar ea
marea
nu există iubire eternă ci eterne iubiri
un fel de puzzle mereu incomplet
un fel de cântec care nu se mai termină
vine cântat de noi și noi voci, instrumente
poți lua un sunet doar pentru tine
poți lua o rază numai a ta
dar nimeni nu poate opri toată lumina pentru el
sunetul nu se mai întoarce în carnea viorii
arcușul sângele tău nască alt sânge
surâsul primordial este același oricui prin vreme
verdele ăsta este identic edenului
conturul femeii, bărbatului, de asemenea
doar senzația ta face diferența
pentru care celălat nu îți este dator cu nimic
nu aerul inundă nările tale ci ele îl caută cu înfrigurare
până la sufocare
nimeni nu te-a învățat ura
și în ceea ce ai urât erau părți din Dumnezeu
căruia te rogi în felul tău și mereu te intrigă
absența Lui
faptul că ți se întorc rugile spășite, neîmplinite
întoarcerea este deja un răspuns, o dovadă că El te iubește
ți-a trimis în ajutor un copac, o vietate ceva
sau o rană
puterea să reîncepi orice
chiar și ura
chiar și indiferențele
.
.
am tăcut o vreme
o altă vreme am vorbit zadarnic
vorbe nedeslușite, cumva precum florile din plastic
ca vioara părăsită de toate arcușurile
și-n tăcere zămislea noi tăceri și-mi venea să-mi cos aceleași bu-ze fără de care niciun surâs nu mi-ar părea posibil
și am descoperit surâsul ochilor, nărilor, porilor
fiindcă se poate trăi fără trup dacă niciun trup nu te așteaptă
aș mai fi tăcut dar arcușul nerv a găsit vioara într-o cutie
al cărei încuitori se deschideau cu un sărut
ultimul gest de care mai eram în stare
veți crede că m-a îmbrățișat o cutie și nicidecum
o inimă mustind de așteptare
un surâs inocent dăruit doar mie
și că
dintr-o dată
verdele sau orice altă culoare
a devenit ființă
acum pot să mă rog rogvaiv
acum pot să fiu arcușul totodată vioara, urechea, aerul
rana căreia învăț să-i mulțumesc, viața
viața mea, a ta, a ei înseși… în care îi suntem nicăieri și
oriunde
