Parfum de carte veche, de Lăcrămioara Maricica Niță

“Unii trag pe nas cretă, cerneală, praf de bibliotecă, aripi de fluturi presați sau ferigi presate… semne de carte levănțici”- Valeriu Dg Barbu
Amanții cărților se îmbată cu parfum de carte veche, pe care îl găsești ascuns printre rafturile din bibliotecă sau cel mai adesea în subsolurile anticariatelor.
De multe ori ne dorim să atingem cu evlavie paginile unei cărți de mult uitate, să simți sub buricele degetelor textura rigidă a foii de hârtie în detrimentul celor lucioase de astăzi. Un luciu metalic, ce parcă face să alunece cuvântul tipărit fără însă a rămâne agățat în sufletul cititorului.
Astăzi se scrie mult iar în ceea ce privește calitatea scrisului nu sunt în măsură să mă pronunț dar las în seama lingviștilor, a criticilor literari și de ce nu a cititorului , căci el, Măria sa Cititorul resuscitează literatura de ieri și de azi.
De Ziua Culturii Naționale românii din țară și străinătate se adună cu mic cu mare pentru o “pomenire întru nemurire” a Luceafărului poezie românești, Mihai Eminescu. Nu mai puțin lipsită de importanță este cultura în general: vorbind despre muzică, pictură, dans, meșteșuguri tradiționale toate împreună constituie bogăția culturală a unui neam, tezaur de păstrat cu sfințenie pentru generațiile viitoare.
Pentru a ne aminti de ceea ce avem mai de preț ca și națiune nu este nevoie decât de voință, acea plăcere de a sta împreună cu semenii tăi și a depăna amintiri, a schimba informații, a asculta și a te face ascultat.
Cenaclul de la Roma, prin bunăvoința domnului Valeriu Dg Barbu, președintele asociației reușește ca de fiecare dată să ne facă părtași la bucuria unei seri literare. Sărbătoarea Zilei Naționale a Culturii și 170 de ani de la nașterea lui Eminescu a unit români de pe ambele maluri ale Prutului, italieni și polonezi deopotrivă. O cultură atât de frumoasă nu poate rămâne ascunsă, dimpotrivă, este datoria morală a noastră de a o face cunoscută și de a fi mândri; căci mândria nu vine din ceea ce au înfăptuit strămoșii noștri ci mai degrabă din modul în care noi reușim să o cultivăm și să o facem cunoscută copiilor noștri.
Cu trecerea timpului cultura română a experimentat influențe din alte popoare ce au poposit în spațiul carpato-dunărean, îmbogățind pe alocuri cu expresii și cuvinte ce se păstrează până astăzi. Putem să numim acest fenomen schimb intercultural? Cu siguranță și îmi place să cred că a fost un schimb equo, fiecare împrumutând de la celălalt din tradițiile și obiceiurile strămoșești cu un unic scop: acela de a se cunoaște unii pe alții și a împărtăși aceleași interese culturale.
Ce ne rămâne nouă?
Ne rămâne în dar Cartea pentru a o cinsti așa cum se cuvine! Ne rămân marile opere arhitectonice semnate de arhitecți cu renume international. Purtăm cu orgoliu portul popular, “un ceaslov al dacilor” unde locul cuvintelor a fost luat de desene de o simbolistica deosebită.