Limba română este speranță și curaj, aroma amintirilor și primul gângurit, de Roxana Lazăr

31 august Ziua limbii române prilej de sărbătoare pentru toți românii de pe întreg mapamondul. În Italia și mai precis la Roma, în cadrul întâlnirilor lunare a Cenaclului de la Roma, o asociație culturală sub îndrumarea poetului Valeriu Dg Barbu am avut plăcerea de a o asculta pe scriitoarea Roxana Lazăr. În fața publicului român și italian, Roxana ne-a dezvăluit ce înseamnă pentru ea limba română:

“Limba română este cea mai complexă poezie!
Limba română este sistemul pe care îl folosesc pentru a mă refugia de frica de a nu fi destul pentru această societate, în această viață. Pentru că se știe, este foarte dificil ca un străin să devină parte integrantă a unui stat ce nu este statul său natural, nativ.

Limba română este, pentru mine, limba amintirilor mele, acea ieșire emoțională care îmi permite să visez și care îmi donează apartenența la acel popor minunat, plin de povești străvechi și de folclor.

Limba română este metoda mea de a vedea cerul patriei mele, câmpiile verzi și munții ce ating albastrul imens al cerului, este unica metodă a mea de a cere iertare Dumnezeului meu și unica limbă în care mă rog Lui.

Limba română este aceea în care am pronunțat primele mele cuvinte și este aceeași în care am șoptit primele cuvinte fiilor mei.

Limba română este limba în care mă ascund atunci când mă simt singură și este unica limbă în care vorbesc cu mama mea. Vorbesc românește cu fii mei ce sunt italieni, iar atunci când trebuie să ne spunem ceva important, tot românește vorbim.

Limba română este acea limbă de o muzicalitate neașteptată, este limba nearticulată în care cântă privighetoarea, este șoapta râurilor reci și cântecul nopților de vară, al acelor nopți acoperite de cerul plin cu stele.

Limba română este limba copiilor ce se joacă ”de-a v-ați ascunselea” și care fac bătăi epice cu bulgări de zăpadă, este limba mâinilor înghețate și a căzăturilor pe gheața din fața casei. Este limba în care mă sfătuia bunica și este limba mângâierilor.

Limba română este limba strămoșilor mei, este adierea vântului sau suflarea sa furioasă, este limba celor mai frumoase basme ce au fost scrise vreodată și este limba primelor mele lecturi.

Limba română este limba reproșurilor, a primelor iubiri și a fricii de a fi ucisă la revoluție. Limba română este prima limbă în care l-am auzit vorbind pe soțul meu, Maurizio, și este aceeași limbă pe care o folosim pentru a comunica acasă, desigur, amestecând fraze în italiană cu cele în română.

Nu este o limbă oarecare, nu este nici măcar o limbă universal recunoscută sau vorbită, dar este limba pe care o aud cel mai des în Italia… bineînțeles, după limba italiană. Nu o să vă vină să credeți, dar nu este loc în care să fi călătorit fără să fi auzit vorbindu-se în română.

Limba română este o limbă care atrage foarte mult pentru că este adevărată, sigură și unică în felul ei de a fi. Este limba emoțiilor și a examenelor mele, limba pe care o folosesc când cer ajutor, pe care o folosesc pentru a gândi și pentru a visa cu ochii deschiși, dar nu este unica limbă pe care o folosesc pentru a scrie.

Pentru mine, în timp, limba română a intrat în fuziune cu limba italiană și nu reușesc să fac distincție de limba în care visez noaptea… însă cred că este o amestecătură de emoții și culori, limba mea actuală, limba noastră de acum. Cu tot respectul pentru limba noastră română, trebuie să cer iertare pentru că am stâlcit-o, introducând cuvinte noi, italo-române, cuvinte ce putem înțelege doar noi, locuitorii români ai locurilor italiene. Însă nu avem nevoie de mult pentru a ne întoarce la baștina noastră, la limba străbunilor noștri.

Limba română nu este doar un sistem de sunete articulate necesare comunicării, ci este mult mai mult decât atât: este o limbă magică, fortăreață de latinitate în arcul carpato-danubian, printre țări vorbitoare de limbi slave. Nu a pierdut ( poate ) niciodată forța sa, ci s-a îmbogățit, în timp, cu neologisme ce provin din alte limbi.

Limba română este limba în care sper, fără a pierde curajul de a începe să parcurg căi noi, străduțe minuscule ale vieții necesare ascezei spirituale.

Limba română este limba ce protejez cu toate forțele mele, pe care o iubesc cu toată inima și cu care mă laud că-mi este limbă maternă.”

Per gli amici italiani presentiamo il testo nella lingua lui Dante:
“La lingua romena per me non è altro che il sistema che posso usare per rifugiarmi dalla paura di

non riuscire ad essere abbastanza per questa società, per questa vita. Perché si sa, è molto difficile

per uno straniero diventare parte totale di uno stato che non è il suo stato naturale di nascita. La

lingua romena è per me la lingua dei miei ricordi, quello scatto emotivo che mi fa sognare e che mi

fa appartenere a quel popolo meraviglioso, pieno di storie antiche e abbondante di folclore. La

lingua romena è il mio metodo di raffigurare mentalmente il cielo della mia patria, i campi verdi e

le montagne che toccano il cielo, è l’unica modalità di chiedere perdono al mio Dio e di pregare

senza tregua. La lingua romena è quella in cui ho pronunciato le prime parole ed è che ho usato per

pronunciare le prime parole ai miei figli. La lingua romena è la lingua in cui mi nascondo quando

sento di essere sola ed è l’unica lingua con la quale comunico con mia madre. In romeno parlo con i

miei figli italiani e quando dobbiamo dirci qualcosa di molto importante, uso sempre il romeno. La

lingua romena è quella lingua dalla musicalità improvvisa, la lingua non articolata dell’usignolo, il

sussurro dei fiumi rapidi e il canto delle notti d’estate con il cielo colmo di stelle. La lingua romena

è la lingua dei bambini che giocano a nascondino e che fanno le battaglie epiche con le palle di

neve, è la lingua delle mani ghiacciate e delle cadute sul ghiaccio davanti casa. E’ la lingua che

usava mia nonna per darmi dei consigli che non dimenticherò mai ed è la lingua delle carezze. La

lingua romena è la lingua dei miei avi che sento nel soffio dolce oppure furioso del vento, è la

lingua delle fiabe più belle della mia vita e delle prime letture. Il romeno è anche la lingua dei

rimproveri, dei primi amori e della paura di essere uccisi, durante la rivoluzione. Il romeno è la

lingua in cui ho sentito parlare mio marito, Maurizio, per la prima volta ed è la stessa che usiamo

per comunicare a casa, ovviamente mescolando frasi in romeno con frasi in italiano. Non è una

lingua qualsiasi, non è nemmeno una lingua che viene riconosciuta come lingua universalmente

parlata, ma la lingua romena è la lingua che sento più spesso parlare in Italia, dopo l’italiano,

ovviamente. Non vi verrà a credere, ma non c’è posto in cui abbia viaggiato senza sentire parole in

romeno. Il romeno è una lingua che attrae moltissimo perché è vera, sicura e unica nel suo modo. E’

la lingua delle emozioni e degli esami, la lingua che uso per chiamare in aiuto. La lingua romena è

la lingua che uso per pensare e per fantasticare, ma non è l’unica lingua che uso per scrivere.

Nel tempo, la mia lingua romena si è fusa con la lingua italiana e non riesco a ricordare

distintamente in che lingua sogno… ma credo sia un misto di emozioni e colori, la mia lingua

attuale, la nostra lingua di adesso. Con tutto il rispetto per la nostra lingua romena, devo chiedere

perdono per averla storpiata, introducendo parole nuove, italo-romene, che non sono nemmeno

delle vere parole, parole compressibili solo da noi, abitanti romeni delle terre italiane. Non ci vuole

molto per ritornare alle nostre terre natie e tornare a parlare come i nostri antenati.

La lingua romena non è solo un sistema di suoni e idiomi necessari per la comunicazione, ma è

molto di più: è una lingua magica, rimasta come fortezza di latinità nell’arco carpato-danubiano, tra

paesi dalle lingue slave. Non ha perso mai, forse, la sua forza… forse si è solo arricchita (nel

tempo) di neologismi provenienti da altre lingue, così com’era normale che fosse.

La lingua romena è anche la lingua in cui spero, senza perdere mai il coraggio, di intraprendere

nuove vie, stradine minuscole della vita necessarie per un’ascesa spirituale.

La lingua romena è la lingua che difendo con tutte le mie forze, che amo con tutto il mio cuore e

che vanto come lingua madre. “


scriitoarea Roxana Lazar