Il parto…
Nel assordante silenzio mattutino
Eccheggia il pianto del nuovo giorno
Appena partorito dalle viscere della notte
Frantumando l’orizzonte al sorgere del sole
Il cielo piange la sua nascita prematura
Sui accordi baritonali degli tuoni
Levando la tenda dell’ oscurità
Cacciando le stelle più lontano nella galassia.
Un primissimo respiro per riempire i polmoni
con l’aroma autunnale delle foglie color oro
Attaccandosi al seno della Madrenatura
Si nutre con battito cardiaco del Tempo
Il suo sapore si scioglie sul’ limbo del tramonto
Dove il giorno si aggrappa con un ultimo sforzo prima di abbandonarsi alla morte!
Nasterea …
În tăcerea asurzitoare a dimineții
Răsună strigătul noii zile
Tocmai născută din măruntaiele nopții
Zdrobind orizontul în zori
Cerul își plânge nașterea prematură
Pe acordurile baritonale ale tunetului
Ridicând cortina întunericului
Alungând stelele cât mai departe în galaxie.
O primă respirație pentru a umple plămânii
cu aroma de toamnă a frunzelor aurii
Prinsă la sânul Mamei Natură
Se hrănește cu bătăile inimii timpului
Aroma sa se topește în limbo-ul apusului
Unde ziua se agață cu un ultim efort înainte de a se preda morții!
© Lăcrămioara Maricica Niță, Roma
