GEORGE BACOVIA, poetul trist!
George Bacovia, pe numele său Gheoghe Vasiliu s-a născut la Bacău pe 4 septembrie 1881.
În 1899 debutează cu poezia “Și toate” în revista “Literatorul”condusă de Alesandru Macedonski.
Și toate
Și toate se re-ntorc din drumul lor,
Și mândră primăvara vine,
Cu soare blând, cu nopți albastre
Fermecătoare și senine.
Dar fără ea, ce suvenir
Spre gânduri triste mă îndeamnă?
Muguri au dat pe ram,- zadarnic,
În a mea inimă e toamnă!
În același an obține Premiul I la concursul de desen artistic organizat la București de Societatea “Tinerimea Română”.
În 1903 se înscrie la facultatea de drept a Universității din București, iar în 1907 se va transfera la Universitatea din Iași fiind exmatriculat de la universitatea din București pentru că nu și-a dat examenele.
Pe parcursul anilor va colabora și va debuta cu diverse poeme în reviste precum: “Vieața nouă”( București), “Arta”(Iași), “Mărgăritarul”, “Românul literar”, “Liga conservatoare”, ” Insula”( revista lui Ion Minulescu).
Însă debut editorial al lui Bacovia va avea loc în 1916 prin apariția la Tipografia Flacără din București a primului său volum de poezii “Plumb” și sub atenta supraveghere a lui Ion Pilat.
În 1925, împreună cu Grigore Tăbăcaru pune bazele publicației “Ateneul literar” mai apoi devenită “Ateneul cultural”, o revistă în care se vor publica multe din creațiile lui Bacovia.
Al doilea volum de poezii va ieși de sub tipar în 1926 la Tipografia Minerva din Bacău și se va numi “Scâintei galbene”.. ulterior va fi premiat de către Societatea Scriitorilor Români.
Chiar dacă are o pregătire ca și avocat nu va profesa niciodată. În schimb va lucra suplinitor, copist, șef de birou, ajutor contabil, referent bibliotecar. Va obține pensie de la Societatea Scriitorilor Români și va fi decorat de două ori: prima dată cu Ordinul “Meritul Cultural” pentru litere și opere literare, clasa a -II-a de către Regele Carol al II-lea și mai apoi va fi decorat cu “Ordinul Muncii” clasa I.
Se stinge din viață la 22 mai 1957 lăsând în urma sa o operă vastă.
Nicolae Manolescu spunea despre Bacovia:
„Printre poeții exemplari ai literaturii române, Bacovia are un destin în posteritate de-a dreptul prodigios. Opera sa rezistă atâtor încercări interpretative prin poziția ei singulară, la începutul modernismului care a deschis căi atât de fertile întregii lirici naționale.”
Poezia lui Bacovia a uimit de la început prin sinceritatea desăvârșită a expresiei, ca și printr-o poziție neobișnuită, stranie și obsedantă a poeziilor sale, în care revin obsesiv anumite versuri, sintagme, cuvinte cu sens incifrat.
Raportată destul de des la simbolismul european decadent și la eminescianism, poezia bacoviană este expresia depășirii acestor două curente artistice.
Călinescu vede în Bacovia triumful artificiului ridicat la rang de arta: „Poezia lui Bacovia a fost socotită în chip curios, ca lipsă de orice artificiu poetic și tocmai artificiul te izbește și-i formează definitiv valoarea”. Nu e nicio îndoială că un poet care prilejuieste atâtea opinii divergente, ascunde de fapt o mare bogăție interioară de sensibilitate și o diversitate derutantă a artei sale.
Pasionat de desen și pictură aproape în egală măsură ca de muzică, Bacovia ținea să dea prin poezie o replică directă nu numai artei sunetului, ci și a culorilor. „Cel ce se definește undeva compozitor de vorbe, apare și ca pictor al cuvântului.” În cadrul unui interviu dat la apariția volumului „Scântei galbene”, Bacovia spunea: „În poezie m-a obsedat întotdeauna un subiect de culoare. Pictură a cuvintelor sau audiție colorată ia-o cum vrei.Pictorul întrebuințează în meșteșugul său culorile: alb, roșu, violet. Le vezi cu ochii. Eu am încercat să le redau cu inteligență, prin cuvinte. Fiecărui sentiment îi corespunde o culoare. Acum în urmă m-a obsedat galbenul, culoarea deznadejdii.”
Culorile delimitează o lume apăsătoare, fără perspective. Cuvântul “plumb”, un cuvânt cu valențe atât de expresive este frecvent la Bacovia, intâlnindu-se ca atare în alte poezii: ”Dormeau adanc sicriele de plumb/ Si flori de plumb si funerar vesmant” (Plumb); „iar in zarea grea de plumb/ Ninge gri” (Gri); „o vreme de plumb” (Toamna); „iarba de plumb” (Nervi de toamna); „Un cer de plumb” (Altfel) ori chiar in alte titluri: „Plumb de toamna”, „Plumb de iarna”.
Poezia lui Bacovia exprimă o stare depresiva specifică unui intelectual proletar , cu o structură sufletească ultrasensibilă , de aceea poate fi încadrată în simbolismul depresiv .
Universul poeziei bacoviene este ca o cupolă de plumb sub care domnește neliniștea , spaima de neființă , de izolare de-atâtea nopți aud plouând /Aud materia plângând/Sunt singur și mă duce-un gând/Spre locuințele lacustre.
Lacustră
De-atâtea nopţi aud plouând,
Aud materia plângând…
Sunt singur, şi mă duce un gând
Spre locuinţele lacustre.
Şi parcă dorm pe scânduri ude,
În spate mă izbeşte-un val –
Tresar prin somn şi mi se pare
Că n-am tras podul de la mal.
Un gol istoric se întinde,
Pe-aceleaşi vremuri mă găsesc…
Şi simt cum de atâta ploaie
Piloţii grei se prăbuşesc.
De-atâtea nopţi aud plouând,
Tot tresărind, tot aşteptând…
Sunt singur, şi mă duce-un gând
Spre locuinţele lacustre.
© Lăcrămioara Maricica Niță, 15 ianuare 2020
Surse: “Scriitori români”, Editura Științifică și Enciclopedică București, 1978
“Plumb”, George Bacovia,Colecția “Lecturi școlare” Editura Litera, București, 2018
