Cât mai costă o carte?
Putem să îi dăm o valoare justă? Cine poate spune cât și cum se poate valoriza un roman sau o carte de poezie?
Cert este că, indiferent de valoarea comercială a unui volum, orice autor lasă printre paginile cărții bucăți din sufletul său. Personajele sunt copiii de suflet, crescuți cu sudoarea condeiului pentru a bucura ochii și mintea Cititorului!
De multe ori ajungem să ne identificăm cu anumite personaje. Avem nevoie să ne redescoperim prin prisma vieților acestora; avem nevoie de iubire, de a ne simți vii și de a experimenta sentimente născute din penița unor slujitori ai cuvântului scris!
Fără cuvânt nu există poezie, nu există comunicare, nu va exista lacrima tămăduitoare a sufletului…și atunci, ne vom exprima sentimentele prin sunete “cavernicole”!
Poezia naște din durere, se adapă la izvorul inimii pentru a bate la poarta cititorului.
Poetul este un suflet departe de casă ce își plânge dorul prin cuvinte; se îmbată cu slova și udă pâinea cu lacrimile sufletului.
Și totuși, cât mai costă o carte? Mai avem cumpărători? Dar cel mai important mai avem cititori? Ne mai interesează evoluția culturii românești? Sau ne-am îmbolnăvit de nepăsare și ne tratăm în fiecare zi cu o o supradoză de “mă doare în cot de toată lumea” 1000 mg( cum spunea cineva)!
Și atunci: iluzie sau deziluzie?
Ne iludem zi de zi crezând “încă” în puterea culturii prin mijlocirea cărții, a muzicii de calitate, a picturii sau alte forme de artă.
Rămânem cu un gust amar văzând cum câștigă teren analfabeții culturali prin promovarea întâlnirilor “cu mici și bere” cu lăutarul la ureche și tălpile picioarelor înroșite de la atâta dans; promovarea can-can-ului și a știrilor mondene de la “radio șanțul”!
Publicitatea unei întâlniri culturale trece neobservată, în schimb este de ajuns să debitezi o știre (de o falsitate riguroasă) și atunci se deschid porțile raiului: curg șiroaie like-uri și comentarii. Persoane de o calitate profesională și personală ilicită se încoronează “atotștiutoare” a tot ce mișcă și respiră!
Ne hrănim sufletul cu resturile umane, cu decadență, cu ură și invidie! Avem bine denominate luările de poziție, cui și unde dăm inimioarele de pe Facebook, cine ne este prieten (din conveniențe), la ce evenimente să partecipăm și…dacă nu ne aparține inițiativa unei întâlniri culturale sau sociale atunci aruncăm cu noroi în inițiatori( uitând de fapt că mâinile ne rămân murdare de propriul noroi)!
Nu ne rămâne decât deziluzia! Am crezut prea mult în frumusețea cu care a fost înzestrat omul la facerea lumii! Am crezut în bunătate, în dragostea pentru cel de lângă noi, în puterea dăruirii de sine și am uitat cât de periculoase pot fi egoismul și egocentrismul!
Cineva să închidă (totuși) Cutia Pandorei!
© Lăcrămioara Maricica Niță
