Acuarele, de Lidia Ostalowska

“Acuarele demonstrează cum se salvau deținuții de la moarte. Dina Babbit nu le picta ca să supravețuiască, ci ca să trăiască. Și nu o făcea dintr-un calcul rece:” dacă puctez, n-o să mă omoare”, oricum puteau să o ucidă. Îi portretiza pe țigani pentru că adta i se cerea să facă. Cum ar fi putut fi altfel?! Când Mengele îi spunea:”pictează-mi asta!”, putea ea să-i răspundă:” ba nu pictez, ești SS-man”.
La Oswięcim asemenea lucruri nu se întâmplau. Dacă în lagăr ar fi fost închiși eroi, astăzi nu s-ar mai vorbi despre Auschwitz. Nimeni nu ar mai fi pus o floare aici, pentru că toți i-ar fi împușcat pe nemți. Să faci ce ți s-a ordonat, fără să comentezi și fără să-i faci rău unui coleg de lagăr- iată care era codul de onoare al deținuților.”(fragment)
Un reportaj istoric din inima vie a lagărelor Auschwitz-Birkenau, pe care autoarea Lidia Ostalowska și-l asumă , sfidând convingerea că nu ar mai fi nimic de spus despre Holocaust.
Lidia Ostalowska, jurnalistă și scriitoare poloneză, absolventă a Universității din Varșovia este cunoscută în Polonia pentru reportajele sale inspirate de probleme sociale spinoase și incomode din viața minorităților naționale și etnice sau a tinerilordin zonele marginalizate ale societății. Articolele sale au fost publicate în reviste poloneze de prestigiu.
Acuarele este al doilea volum de reportaje apărut la Editura Ratio et Revelatio (tradus și în limba română) după cartea Țiganul tot țigan, acesta fiind apărut la Editura Arc.
Memoria genocidului asupra populațiilor romm și sinti este o zonă încă tabu sau prea puțin explorată. Acest volum este unul dintre pilastrii de sustinere a memoriei scrise a acelor teribile vremuri, răni pururi sîngerinde și culmi ale discriminării, rasismului și distrugerii unei populatii in Europa contemporană.
Cele cinci capitole ale volumului au ca personaj central o tânără evreică – Dina Gottliebova, cu un simț artistic deosebit, care se va dovedi de mare folos pe timpul celui de al doilea război mondial, când, datorită originii sale etnice, va ajunge în lagărele de concentrare naziste, întâi la Terezienstadt, apoi la Auschwitz. Acuarelele și personajele din filmul de desene animate Albă ca Zăpada și cei șapte pitici o vor însoți toată viața și îi vor asigura supraviețuirea în lagăr, dar și reintegrarea în societate, după 1945.

„Chiar înainte de Crăciunul anului 1943, Dina Gottliebova, o tânără de douăzeci de ani, stă la Birkenau în fața peretelui de lemn al barăcii. Are în mână pensule și acuarele. Se gândește ce ar putea să picteze.” (fragment)

Jurnalista poloneză ține să precizeze încă din debutul cărții faptul că, deși personajul principal al reportajului este Dina Gottliebova:

„Nu ne-am întâlnit niciodată. În anul 2011, am rugat-o într-o scrisoare să-mi acorde o întâlnire, dar nu mi-a răspuns. La vremea aceea era implicată într-un proces cu Muzeul de Stat Auschwitz-Birkenau și probabil îi venea greu să aibă încredere într-o jurnalistă poloneză. Despre soarta sa a povestit totuși multor altor oameni. Și cum se întâmplă adeseori în istorisirile despre cele mai importante clipe din viața unui om, uneori mai adăuga câte un nou amănunt. A murit pe data de 29 iulie 2009.” (fragment)

Refuzul octogenarei Dina Gottliebova de a discuta cu o jurnalistă poloneză este ușor de înțeles după ce parcurgem cartea-reportaj. Tânăra evreică ajunsă la Auschwitz reușește să se salveze împreună cu mama sa, datorită faptului că știe să realizeze portrete realiste. În urma unei succesiuni de situații de-a dreptul miraculoase, Dina ajunge să picteze portretele țiganilor din lagărul de la Birkenau, la comanda directă a doctorului Mengele, coordonatorul programului de așa-zise experimente medicale naziste, care aveau drept scop să demonstreze perfecțiunea germanilor și imperfecțiunile raselor impure, care justificau astfel eutanasierea, gazarea, crimele de război și toate celelalte orori din timpul celui de al doilea război mondial. După război, Dina dorește să recupereze măcar o parte din portretele realizate, dar se trezește implicată într-un adevărat „război” cu statul polonez, în subordinea căruia se află Muzeul Auschwitz. Autoarea cărții sintetizează acest lung conflict de interese dintre statul polonez și supraviețuitoarea infernului de la Auschwitz-Birkenau, respectând până la capăt regulile jurnalismului, reușind să rămână imparțială, fără să cadă în tentația de a emite judecăți de valoare pe marginea subiectului sau ale celor implicați. Relatarea este alertă, captivantă pentru că jurnalista poloneză intercalează episoade din viața postbelică a Dinei Gottliebova cu mărturii ale unora dintre supraviețuitorii de la Auschwitz care au avut o legătură directă sau mai puțin directă cu desenele comandate de Mengele.

” Vânătorii de naziști căutau urma doctorului Mengele. Știu că a părăsit cu mult timp în urmă Europa și la bordul navei North King a ajuns în America de Sud. Soția lui, Irene, l-a părăsit, dar familia i-a rămas fidelă lui Beppo. Îl sprijină pe Josef de la distanță, iar la fața locului, camarazii național-socialiști fac rost de pașapoarte, bani, locuri unde se poate adăposti. Din Argentina în Paraguay, de acolo în Brazilia, din oraș în oraș…”( fragment)

Surse: cartea “Acuarele” de Lidia Ostalowska ( biblioteca personală)
https://bookhub.ro/acuarele-de-lidia-ostalowska/